Teoria opțiunii și evaluarea lor
Teoriile morale, teorii referitoare la ceea ce ar trebui să facă agentii individuali sau institutionali, implică cel putin două componente diferite. Mai întâi, fiecare oferă o perspectivă legată de ceea ce este bun sau de valoare, deşi nu toate o fac în mod explicit şi ar putea chiar opune rezistentă ideii de "bine" : fiecare oferă o perspectivă legată de acea stare care am dori să prevaleze în actiunile noastre sau în lume, în general.
O teorie precum utilitarismul clasic sustine că singurul aspect care contează este cât de mult pot să se bucure de fericire fiinţele conştiente. O teorie naturală a dreptului sustine că aspectul cel mai important este în concordanţă cu legile naturii. Diferite alte teorii sustin că ceea ce contează esţe libertatea umană, solidaritatea socială, evolutia autonomă a naturii sau o combinatie a acestor elemente.
Posibilităţile sunt nelimitate, dat fiind faptul că singura constrângere general recunoscută teoria opțiunii și evaluarea lor aceea că, pentru a avea valoare, o proprietate nu trebuie să caracterizeze un anume individ sau o anumită situatie ; trebuie să fie o proprietate universală, capabilă de a fi atinsă oriunde şi de a fi aplicabilă oricărui individ.
Modele de evaluare a optiunilor
Această primă componentă a unei teorii morale este uneori descrisă ca fiind o teorie a valorilor sau a binelui. Ea este dezbătută de către Robert Goodin în capitolul 20, "Utilitatea şi binele". Cea de-a doua componentă continută de fiecare teorie morală este.
- Câștigați bani pe Internet fără investiții de pe telefonul mobil
Nu este o perspectivă asupra valorii proprietăţilor, ci asupra a ceea ce ar trebui să facă agentii individuali şi morali, pentru a răspunde proprietătilor de valoare. În funcţie de punctul de vedere exprimat în această problemă, teoriile morale se împart de obicei în teorii consecinţialiste şi teorii nonconsecinţialiste sau, folosind o terminologie mai veche, teorii teleologice şi neteleologice : cele neteleologice se identifică uneori cu cele deontologice, iar câteodată se subordonează acestora.
Teoria modernă a portofoliilor
Acest eseu tratează teoriile consecinţialiste ca teorii ale corectitudinii, iar nu ca teorii ale valorii sau ale binelui. Să presupunem că, într-un moment de entuziasm intelectualceea ce contează mai mult în viaţă este ca oamenii să înteleagă istoria speciei lor şi universul în care trăiesc.
Cum ar trebui să reacţionez la această valoare de percepţie? Este responsabilitatea mea primară să acord importantă acestei înţelegeri în viaţă, şi aceasta prin devotamentul complet?
Sau responsabilitatea mea primară este, mai degrabă, de a promova această înţelegere, în general, prin dedicarea timpului meu câştigării de adepti şi politicii, renuntând doar Ia orele pe care nu le pot valorifica în sensul dezvoltării propriei mele înţelegeri?
Răspunsul corect constă oare în promovarea realizării generale a valoriirespectând-o prin intermediul actiunilor mele doar atunci când nu pot să o promovez opțiune strategică alt mod mai bun?
La fel, să presupunem că decizia mea este că ceea ce are importantă în viaţă nu ar fi atât teoria opțiunii și evaluarea lor abstract ca intelegerea intelectuală, ci mai degrabă plăcerea oferită fie de relaţiile personale, fie ele de familie sau de prietenie.
Şi aici se pune problema : cum ar trebui să actionez în raport cu o astfel de valoare. Ar trebui să îi acord importantă în viaţă, dedicându-mă dezvoltării legăturilor de prietenie şi de rudenie? Sau ar trebui doar să îmi pennit un asemenea devotament atât timp cât acesta face parte dintr-un proiect mai general referitor la promovarea bucuriei legate de relaţiile personale?
Ar trebui să fiu gata să-mi folosesc timpul în cel mai eficient mod pentru acest proiect, chiar dacă preţul unei astfel de actiuni - de exemplu, costul petrecerii timpului dedicat activităţilor jurnalistice şi politice - implică un efect extrem de negativ asupra relatiilor mele personale?
Aceste două exemple vin din sfera moralei personale, dar aceeaşi întrebare apare şi în sfera instituţională. Să presupunem că un guvern liberal ajunge la putere, un guvern care pune accentul pe libertatea oamenilor. Ar trebui un astfel de guvern să acorde o importanţă formală libertăţii poporului, evitând orice interferenţă care ar aduce atingere libertăţii?
Sau ar trebui să adopte toate măsurile necesare, inclusiv atingeri aduse libertăţii, care sustin un grad mai mare de libertate în general? Imaginati-vă că se formează un grup care promovează întoarcerea unei conduceri autoritare, de exemplu o conducere asociată cu o traditie religioasă influentă. Pentru a complica lucrurile, imaginati-vă că acel grup are şanse reale de reuşită. În acest caz, ar trebui guvernul să permită grupului să îşi continue activităţile, invocând dreptul libertăţii la asociere?
Sau ar trebui să interzică existenta grupului respectiv, pe motiv că, deşi această interzicere afectează libertatea, ea este necesară pentru a asigura un grad mai mare de libertate pe ansamblu ; aceasta înseamnă că nu va exista o întoarcere la o societate neliberală. Consecinţialismul sustine că indiferent de valorile pe care le adoptă un agent individual sau instituţional, reactia cea mai adecvată este aceea de promovare a acestor valori.
Agentul ar trebui să respecte valorile în măsura în care respectarea acestora este o componentă a promovării lor sau este necesară acestei promovări. Pe de altă parte, oponentii consecintialismului afinnă că cel putin câteva valori se cer a fi respectate, indiferent dacă ele sunt sau nu promovate prin aceasta. teoria opțiunii și evaluarea lor
Adeptii consecintialismului percep relaţia dintre valori şi agenti ca pe una de natură instrumentală : agenţilor li se cere să efectueze orice actiune care are proprietatea de a promova o anumită valoare, chiar şi actiuni care nu reuşesc să respecte acea valoare. Oponentii consecintialismului văd relatia dintre valori şi agenti ca pe una neinstrumentală : agentilor li se cere sau cel putin li se permite ca actiunile întreprinse să exemplifice o anumită valoare, chiar dacă aceasta duce la o realizare generală mai putin semnificativă a valorii.
Acest mod de a distinge între consecintialism şi teoria rivală, numai prin referire la agenti şi valori, este neobişnuit, dar, sper, atrăgător. Un neajuns este acela că noţiunea de promovare a unei valori, şi cu atât mai mult noţiunea respectării unei valori, nu este definită riguros. În secventa următoare acest neajuns va fi remediat întru câtva. Această sectiune se va dovedi a fi prea filosofică pentru gusturile multoradar poate fi citită cu uşurintă.
Repere ale unei medicini integrative – medicina isihastă și viziunea ghelasiană (VI)
O altă abordare, mai formală Pentru a prezenta o abordare mai formală, este necesar să definim două notiuni : cea de optiune şi cea de probabilitate asociată cu o optiune. O optiune poate reprezenta una direct comportamentală, precum cea exprimată în propozitii de tipul : "Efectuez actiunea A"dar, la fel de bine, poate fi şi o optiune indirect comportamentală, de tipul : "Mă oblig să respect principiul de a fi bun" sau : "Îmi sustin latura competitivă a caracterului : nu voi face nimic pentru a o modifica".
Trăsătura definitorie a unei optiuni este că aceasta e o posibilitate pe care agentul o poate realiza sau nu. El poate săvârşi actiunea Apoate lăsa principiul benevolentei să îl conducă în acţiunile sale sau îşi poate păstra latura competitivă a caracterului.
F h şi sunt valori ale distribuţiei normale standard, ele reprezentând probabilităţi ce variază între 0 şi 1. În acest caz Ct St - X deoarece e-rt ® 1 atunci când t ® 0 iar preţul opţiuni este egal aproape în întregime cu valoarea sa intrinsecă. În acest caz preţul activului suport la scadenţă este cunoscut cu certitudine, iar opţiunea valorează numai preţul acţiunii mai puţin prima plătită.
Deşi o optiune este o posibilitate care poate fi realizată, agentul nu va fi niciodată capabil de a determina cu exactitate cum funcţionează această posibilitate ; ea va depinde de alti agenti şi de teoria opțiunii și evaluarea lor lucruri. Pot să efectuez actiunea A, şi plouă sau nu, pot să efectuez actiunea Aşi are loc un al treilea război mondial sau nu ; lista rămâne deschisă.
Având în vedere diferentele în functionarea acestor conditii, orice optiune prezintă diferite probabilităti. Dacă o opţiune este o posibilitate care poate fi realizată, atunci rezultatele sale probabile sunt reprezentate de căile posibile de realizare a respectivei optiuni. Notiunea de rezultat probabil reia o versiune a notiunii familiare de consecintă. Revenind la definirea consecintialismului, putem identifica două afirmatii in general admise de către adeptii teoriei : 1 Orice probabilitate a unei optiuniorice direcţie pe care ar urma-o lumea ca rezultat al unei optiuni făcute, aceasta are o valoare ce poate fi determinatădeşi poate teoria opțiunii și evaluarea lor în mod unic, de proprietătile de valoare implicate de respectiva optiune : determinată de starea de fericire a lumii, de gradul de respectare a libertătii sau de gradul de bunăstare a naturii ş.
Motivul pentru care am ajuns Ia acest nivel al detaliilor este de a oferi un conţinut mai clar noţiunii de promovare a unei valori. Un agent promovează anumite valori în alegerile sale, dacă - şi numai dacă - el clasifică rezultatele probabile ale opţiunilor din punct de vedere al acestor valori afirmaţia 1 şi clasifică opţiunile - acolo unde o astfel de clasificare este determinantă pentru alegerea care va fi făcută - din punctul de vedere al rezultatelor lor probabile afirmaţia 2.
Există un caracter nedeterminat în afirmaţia 2, pentru că nu s-a clarificat maniera în care este stabilită valoarea unei opţiuni de către valorile rezultatelor sale probabile.
Abordarea obişnuită prezentă printre adeplii consecinţialismului, departe de a fi singura posibilă, se referă la folosirea unei opţiuni ca joc al hazardului între diferitele rezultate probabile şi apoi adaptarea unei proceduri din teoria deciziilor pentru a-i calcula valoarea. Ceteris paribus - ceea ce se întâmplă foarte rar - această abordare va favoriza prima opţiune. Acum avem o perspectivă mai bună a celor afirmate de consecinţialism, şi anume că modul corect prin care un agent trebuie să răspundă oricăror valori recunoscute este promovarea acestora : adică, in fiecare alegere a unei opţiunii şi a rezultatelor sale probabile, promovarea valorilor respective este cel mai acceptabil risc.
Dar acum putem să ne referim mai în detaliu la afirmaţiile teoriei nonconsecinţialiste. Există două tipuri de teorii nonconsecinţialiste, două moduri de a afirma că anumite valori ar trebui respectate, nu promovate. Un tip de teorie insistă asupra faptului că, deşi există opţiuni ce trebuie respectate, noţiunea de promovare a valorii abstracte a respectului sau loialităţii nu are sens. Prin aceasta se neagă prima afirmaţie a consecinţialismului, care susţine că valori ca loialitatea şi respectul nu determină rezultate abstracte pentru diferitele efecte probabile ale unei opţiuni ; valorile sunt irelevante pentru rezultatele probabile, ele nereuşind să determine rezultate care să nu fie unice.
Cealaltă poziţie pe care o adoptă apărătorii teoriei nonconsecinţialiste este aprobarea primei afirmaţii, recunoscând cel puţin că noţiunea de agent care promovează valori are sens, dar negarea celei de-a doua afirmaţiiadică a faptului că cea mai bună opţiune este în mod necesar determinată de valorile rezultatelor sale probabile. Important este nu să produci lucruri bune, ci să rămâi cu mâinile curate. O ultimă precizare asupra teoriei nonconsecinţialiste, rămânând tot în sfera formală.
- Modele de evaluare a optiunilor : Teoria optiunilor: utilizarea si evaluarea optiunilor
- Солдаты Накамуры в первую очередь явятся в наше подземелье.
Adepţii teoriei susţin că, împreună cu proprietăţile care trebuie să fie mai curând respectate decât promovate, agentul va fi mereu în poziţia de a cunoaşte cu exactitate dacă o optiune va avea sau nu una dintre proprietăţile respective.
Confruntat fiind cu o valoare ca aceea a respectului sau a loialităţiivoi şti întotdeauna dacă o opţiune dată va aparţine terminale pentru tranzacționarea opțiunilor binare uneia dintre cele două valori. Premisa de siguranţă se poate aplica, în general, unor asemenea exemple, dar există şi excepţii. Aceasta înseamnă că, prin abordarea doar a câtorva proprietăţi de valoare, strategia nonconsecinţialistă nu va fi bine definită intotdeauna.
Să luăm, de exemplu, o proprietate cum ar fi cea a fericirii. Această valoare poate fi respectată şi promovată, in acelaşi timp : respectarea ei implică grija pentru fericirea celor cu care intri in contact direct, indiferent de efectele indirecte.
- Teoria modernă a portofoliilor - Wikipedia
- Outline of finance - Wikipedia
- Consecințialismul - ethicaltheories
- Мы снимаем с них заряд с помощью металлической сетки; животные должны к ней прижаться, чтобы получить пищу.
Dar, în practică, nu este intotdeauna clar ce anwne implică un ataşament din sfera nonconsecintialistă. Adepţii teoriei nonconsecinţialiste nu ne spun cum să alegem atunci când nici una dintre opţiunile pe care le avem la dispoziţie nu indică cu siguranţă o valoare relevantă.
Există multe cazuri de acest fel, legate de o valoare precum fericirea. De asemenea, există cazuri în care nici una dintre optiuni nu oferă certitudinea actiunilor corecte, certitudine evaluată în functie de fericirea celor cu care intri in contact direct : cazuri in care o opţiune asigură o anumită probabilitate a rezultatului şi o a doua opţiune care oferă cea mai bună probabilitate de a asigura fericirea în general.
Răspunsul teoriei nonconsecinţialiste în asemenea cazuri nu este teoria opțiunii și evaluarea lor. Principalul argument împotriva consecinţialismului De regulă, se spune despre această teorie că ar face ca un agent să realizeze fapte teoria opțiunii și evaluarea lor, atât timp cât aceste fapte promit consecinţe dintre cele mai bune.
Absolut nimic nu este interzis : nici violul, nici tortura, nici chiar crima. Acest aspect este relevant doar în circumstanţe îngrozitoare, desigur. Astfel, dacă cineva care crede în valori comune încurajează tortura, aceasta s-ar întâmpla doar în cazul în care există un mare câştig potential - salvarea unor vieti nevinovate, prevenirea unei catastrofe - şi acolo unde nu apar consecinte negative, de exemplu în cazul autorităţilor care susţin dreptul de a tortura.
FINANTE Finante publice, legislatie fiscala, contabilitate, informatii fiscale, asistenta contribuabili, transparenta institutionala, formulare fiscale din domaniul finantelor publice si private Declaratii fiscale · Fise fiscale · Situatii financiare · Raportari anuale StiuCum Home » finante » finantele intreprinderilor » Teoria optiunilor: utilizarea si evaluarea optiunilor Modele de evaluare a optiunilor Inainte de scadenta, orice optiune are un pret de piata curs bursier rezultat din echilibrul cerere-oferta pentru acest activ conditional, fn fapt, operatorii iau in calcul sansele de castig din detinerea de optiuni, in raport cu rezultatele detinerii de active-suport. Interesant este, insa, de a sti daca optiunile sunt corect evaluate de catre operatorii de pe piata financiara, de a sti daca acestea sunt supra-evaluate sau sub-evaluate, pentru a proceda la operatiuni de arbitraj.
Odată ce o astfel de acuzaţie este relevantă doar în circumstante ingrozitoare, ea încetează să mai fie atât de dăunătoare. Adepţii teoriei nonconsecintialismului vor trebui deseori să apere un răspuns la fel de neatrăgător în circumstante asemănătoare.
Outline of finance
Poate fi îngrozitor să torturezi pe cineva, dar poate fi la fel de îngrozitor să nu faci acest lucru şi, în consecinţă, o bombă să explodeze intr-un spaţiu public. Probabilprin prisma acestei distantări, acuzaţia adusă consecinţialismului se reduce, de obicei, la afirmaţia conform căreia nu numai că ar permite fapte îngrozitoare in situatii exceptionale, dar ar permite şi incuraja obiceiul general de a tolera aceste fapte ; sau, dacă nu este vorba despre toleranţll, cel putin ar apărea fenomenul de sprijinire a posibilităţii ca aceste fapte să fie necesare.
Consecintialisrnul face ca nimic să nu fie de teoria opțiunii și evaluarea lor. Nu permite agentilor să admită vreo constrângere referitoare la actiunile lor, indiferent dacă este vorba despre constrângeri asociate cu drepturile altor oameni ca agenti independenti sau constrângeri asociate cu afirmatiile celor cu care aceştia se află în relaţii dependente sau apropiate.
Ideea din spatele acestei acuze este că orice teorie morală a consecinţelor cere agentilor să îşi modifice modul de deliberare intr-o modă inacceptabilă. Ei vor trebui să îşi calculeze fiecare alegere, identificând diferitele rezultate probabile pentru fiecare opţiune, teoria opțiunii și evaluarea lor asociată cu fiecare rezultat probabil şi consecinta diferitelor valori asociate valorii optiunii respective.
Prin aceasta, teoria opțiunii și evaluarea lor nu vor putea recunoaşte drepturile celorlalti drept considerente care ar trebui sli ii constrângli, tărli a lua în calcul consecintele ; ei nu vor putea percepe ceea ce reclam11 cei dragi şi apropiati lor, cerinte care, în mod normal, nu ar trebui sli atragli după sine vreun calcul ; agentii nu vor putea sli facă diferenta între optiunile permisibile, obligatorii şi cele care implicli o virtute exageratli.
Ei vor deveni calculatoare ale moralei, insensibile la astfel de nuanţe. Bradley a demonstrat acest fapt în ultimul secol, în Ethical Studies p.
Dar dacă acest tip de acuză a fost adus în ultimul secol, el a fost şi respins, în special de către scriitori ca John Austin şi Henry Sidgwick. Ei au apărat utilitarismul clasic, teoria morală a consecintelor potrivit căreia singura valoare este cea a fericirii umane sau, cel putin, a fiinţelor sensibile. Austin a oferit un exemplu în The Province of jurisprudence p.
Nu s-a afirmat sau conceput niciodată în utilitarism că îndrăgostitul ar trebui să îşi sărute iubita gândindu-se la binele general. teoria opțiunii și evaluarea lor
