Sfaturi de la oamenii bogați cum să câștigi bani, 7 greseli cu banii pe care oamenii bogati nu le fac
Snap Ceva bani. Fotografie via Public Domains Trăim într-o cultură care pune preț pe munca grea, mai presus de orice. Ni se spune încontinuu că dacă băgăm viteză, facem chestii și nu pierdem vremea, la un moment dat o să ne pricopsim cu bucuriile bogăției și succesului.

Dar, după cum știm cu toții, discursul ăsta e de căcat. Cam toți oamenii pe care-i știu muncesc de-și tocesc mâna pân-la cot și tot n-au cât să pună ban pe ban și să-și ia o porție de sfaturi de la oamenii bogați cum să câștigi bani prăjiți vineri după-amiaza la cârciumă. Între timp, există o groază de oameni care scot mii și mii de lei in tăiat frunza la câini. Publicitate Am căutat niște oameni care-au primit o poală de bani fără să muncească absolut deloc, ca să aflu cum poți să te-mbogățești fără să ai job.
Dan: Practic, am început să economisesc când eram mic. Am fost anti-consumerist de mic pentru că am crescut cu grunge-ul. Gen, de ce să-mi cumpăr ceva?
Așa gândeam de la șase ani, deci a fost dintotdeauna parte din mine. Mă duceam la școală și-mi dăduse mama șase dolari să mănânc de prânz și mâncam mai puțin și economiseam un dolar sau ceva.
Sau cadourile de ziua mea: economiseam cinci, 25 de cenți, sau câte un dolar și nu prea cheltuiam bani. Deci când am ajuns la 22 de ani sau ceva aveam deja vreo două mii de dolari.
Nu strângi prea mult în 15 ani fără job, dar tot e ceva. Nu mă interesează banii sau dobânzile, ceea ce-i bine pentru mine. Am încercat să înțeleg bursa, să mă uit la bursă, să întreb despre ea — am încercat chiar să-mi fac un portofoliu fals, dar m-a durut mereu în cur.
Îmi place să fac doar chestii care pot fi justificate moral, așa că n-aveam sfaturi de la oamenii bogați cum să câștigi bani gând să investesc în Exxon sau ceva de genul.
- Servicii Cauzele cerșitului De ce să întrebați oameni bogați pentru bani de pe Internet?
- Emitenți de opțiuni
- Faceți bani online direct
Mă piș pe-ăia. La vremea respectivă locuiam în Japonia. Eram abonați la tot felul de reviste de limbă engleză, gen The Economist, Time, chestii de genul ăsta. Și pe coperta unui număr din Time apăruse primul iPhone.

Era înainte să iasă pe piață. A fost, probabil, primul produs anunțat de Apple înainte să-l pună-n vânzare. Deci de ce nu inversezi proporțiile? Dar taică-tu pare deștept. Da, și toate se-ntâmplau prin sauceva de genul. Așa că asta am ajuns să fac.

Și m-am băgat la bursă, am devenit super implicat. Așa că acei două mii de dolari s-au transformat în 30 de mii sau mai mult, sau ceva de genul. E infinit mai mult decât te-ai fi așteptat.
Acesta a ajuns la concluzia că milionarii au dezvoltat o serie de strategii psihologice care îi ajută să-şi sporească averea. Ştiri pe aceeaşi temă 10 obiceiuri proaste care vă sabotează productivitatea şi sf
Și ce-ai reușit să faci cu banii ăia? Să călătoresc. Nu vreau să n-am bani.
Cum pot cere bani de la oameni bogați prin Internet? Sfaturi și trucuri
Dacă n-aș avea investiția, aș munci mai mult. Am și investit mai mult în Apple.

În același timp, ca medic, mi-a permis să muncesc după programul meu, la chestii la care-mi doresc să muncesc. Și-atunci, care-i intuiția ta, pentru oamenii care vor să facă bani buni? Cine-ți lasă impresia aia, gen Apple? E greu de zis, pentru că trăim într-o lume de start-up-uri momentan. Deci companiile astea sunt supraestimate la greu. Cel mai bun ajutor e experiența personală. Dacă vezi ceva super-tare, care chiar îți place, care le place prietenilor tăi, care nu-i sfaturi de la oamenii bogați cum să câștigi bani pe toate gardurile, investește în asta.
Astea sunt avantajele pe care le ai ca individ.
- Ce opțiuni binare funcționează în weekend
- Daca vrei sa pregatesti un preparat exceptional atunci ai nevoie de reteta unui chef de 5 stele.
- Cum e să fii bogat fără să muncești
Trebuie să te străduiești să vezi ce nu văd alții. Acestea fiind zise, eu cântare de tranzacționare mercur cu platformă profundă cred că Apple e o investiție solidă: e o companie subestimată pentru valoarea ei, face bani la greu, plătește dividende bune… dar n-o să mai aibă niciodată genul ăla de creștere exponențială.
VICE: Povestește-ne ce ți s-a-ntâmplat, care-au fost reacțiile tale inițiale și ce-ai simțit despre toată treaba.
12 pași pentru a deveni bogat
Mary: Era noiembriea doua extragere din istoria Loteriei Naționale, așa că toată lumea-și lua bilete, numai că nimeni nu prea știa cum funcționează.
Soțul meu a cumpărat un bilet cu o serie pentru fiecare membru al familiei și-a pus el numerele la nimereală.

Ni s-a părut că-i un mod bun de a contribui la niște cauze bune și nu ne-am gândit o secundă că am putea să câștigăm mult mai mult de zece lire. Din cauza asta nici nu ne-am uitat la marele spectacol de sâmbătă, dar copiii noștri se super-entuziasmaseră. Eram în vizită la niște prieteni la cină și ne-au întrebat dacă pot să verifice numerele.
Apoi am verificat și-am constatat că aveam cinci numere, plus bila bonus.
Vrei bani mai multi? Urmeaza aceste sfaturi de la bogatii lumii. Vezi ce greseli nu fac
Am sunat la numărul de telefon al loteriei, în condițiile în care în continuare habar n-aveam cât câștigasem, de fapt, și am aflat uluiți că suma era enormă. Publicitate Ne-am sunat toți prietenii, le-am zis să vină la noi și-am cumpărat toate sticlele de vin spumant de la magazinul de băuturi și-am petrecut timp îndelungat.
A urmat apoi o duminică tensionată, în care-am fost îngroziți c-o să rătăcim biletul până luni, când ne-am dus la oficiul local Camelot, unde ne-au dat un cec. Ne-au dat sfaturi și consiliere financiară, dar am ales să ne păstrăm anonimatul, așa că n-am primit scrisori de cerșeală. Citește și Fotografiile astea cu viețile celor mai bogați oameni din lume îți arată cât de sărac ești, de fapt Cum v-a schimbat suma aia viața? Erau destui bani cât să-ți schimbe viața, fără să fie destui cât să te lași de muncă și să călătorești prin toată lumea, sau să-ți iei mașini scumpe.
Cu cea mai mare parte din bani ne-am luat casa, ne-am plătit cardurile de credit și descoperirea de cont, mie mi-am luat o mașinuță modestă, am făcut niște concedii în Africa și Noua Zeelandă și am donat un pic, pe ici, pe colo.
7 greșeli cu banii pe care oamenii bogati nu le fac
Deci cât ați câștigat? Peste două sute de mii de lire. Și cât v-au ajuns banii?
- Dar nici ei nu s-au născut învăţaţi.
- Semnalele binare sunt plătite
- Secretele unui comerciant profesionist de opțiuni binare
Am făcut toate achizițiile majore în primii câțiva ani, dar unele au fost investiții. Care-a fost cea mai mare diferență din viața voastră înainte și după ce-ați câștigat? Eram ca mai toată lumea care are familie, în sensul că mereu eram în prag de descoperire de cont, la finalul fiecărei luni. Asta s-a schimbat. A fost o schimbare majoră să ne mutăm, dar am încercat mereu să păstrăm viața de familie și stilul de viață ca-nainte.
Nu eram mult mai bogați în bani gheață după ce-am câștigat, așa că tot a trebuit să punem deoparte ca să mergem în vacanță, să le luăm mașini copiilor și-așa mai departe. Publicitate Pe final, Mary, mai joci la loto? Soțul meu Paul încă mai joacă, împreună cu un grup de prieteni și câștigă cât să-și permită să mai iasă la o beție din când în când.
Jonathan: Aveam 15 ani și mai aveam câteva săptămâni până să-mi scot aparatul dentar, după doi ani de căcat cu chestia aia-n gură. O duceam acasă pe gagică-mea și pe drum era un grup mare, de vreo 15 tipi cam de-aceeași vârstă. Pe câțiva îi știam de la școală și erau ok cu mine, așa c-am reușit să calmez situația.

Dar apoi, după ce ne îndepărtasem de vreun minut, trei dintre ei au venit în fugă după noi și-au început să facă gălăgie din nou. Unul dintre ei îmi ținea calea, iar tovarășul lui mi-a dat una din senin, fix în dinți. Cam în secunda în care m-a lovit ăla, toți au făcut stânga-mprejur și-au fugit. Următoarea chestie pe care mi-o aduc aminte e că eram în salvare și-mi amintesc super clar că încercam să le răspund doctorilor de pe ambulanță la întrebări, dar nu puteam, fiindc-aveam dinții varză.
Publicitate Sună nașpa.
Cum e să fii bogat fără să muncești
O vreme, totul a fost cam sinistru și m-a făcut rău cu capul, dar, din fericire, mi-au lucrează la bursă pe Internet fără investiții dantura și poliția a ajuns la locul faptei și l-au reținut rapid pe tipul care mă pocnise. Pentru că l-au condamnat pentru vătămare corporală gravă, am aflat că am dreptul la daune fizice, despre care nici nu știam că există.
Mamă, ce sinistru sună. Cât ai primit? Cred că, la urma urmei, am primit vreo 3 de lire.
9 sfaturi de care să ţii cont la 20 de ani, pentru a deveni milionar până la 30
Citește și Urăsc mâncarea oamenilor bogați Ce-ai reușit să faci cu banii ăia? Sincer, am fost super cuminte cu banii. Vreo două de lire le-am cheltuit pentru mine, i-am spart pe chestii care-mi făceau plăcere, despre care uitasem demult, iar pe restul i-am băgat într-un cont de economii pentru investiții, în ideea că o să am cândva nevoie de ei pentru alte intervenții stomatologice.
Sincer, suma asta de bani chiar mi-a schimbat viața.
Mulți oameni obișnuiți au reușit deja, iar Business Insider a pus cap la cap, într-un material, nouă dintre cele mai utile sfaturi venite de la oamenii care au în conturi sume cu șapte zerouri. Deși nimeni nu garantează că vei ajunge milionar citindu-le, a ține cont de ele nu va produce cu siguranță niciun rău. Nouă ani mai târziu, ajunsesem să câștig Începe să urmărești banii și vei fi obligat să-ți controlezi profitul și să vezi noi oportunități. Încearcă să citești despre 50 de moduri de a aduce în casă un venit suplimentar sau caută joburi bine plătite pe care să le poți face în timpul liber.
Deși intenționam să-i economisesc pentru proceduri stomatologice, în cele din urmă am folosit cam o mie de lire la facultate, ca să-mi permit să mănânc și altceva în afară de pâine prăjită. Apoi încă o mie de lire i-am cheltuit pe masă și cazare cât timp am fost intern la National Trust, ceea ce mi-a permis să-mi fac o carieră în domeniul conservării naturii.